Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, sâmbătă, agenției MEDIAFAX, că a demarat tratativele pentru ca reprezentativa României să dispute un meci test împotriva Franței, Irlandei sau Scoției, în luna noiembrie.
"După IRB Nations Cup, jucătorii vor intra în vacanță, după care vom încerca să perfectăm cât mai multe partide de pregătire. România va participa la un turneu în Franța, unde vom evolua împotriva echipelor Bourgoin și Narbonne. Vom merge cu jucători care evoluează preponderent la echipe din țară și apoi vom încerca să primim acceptul cluburilor de afară pentru ceilalți jucători. Nefiind o fereastră în calendarul IRB, este greu să-i aducem. Urmărim ca cel mai important meci să-l avem în luna noiembrie, pentru care am demarat deja tratative cu federațiile din Franța, Irlanda și Scoția", a spus Petrache.
Alin Petrache a precizat că rolul acestor meciuri test este eliminarea nesincronizărilor din joc. "Astfel de meciuri sunt foarte importante pentru echipă, pentru că ajută foarte mult la crearea automatismelor, foarte importante într-un meci. Pentru meciul din luna noiembrie deja l-am rugat pe Robert (n.r. – team managerul echipei României, francezul Robert Antonin) să ne ajute și cred că vom reuși să jucăm împotriva unei astfel de forțe. Ca să devi puternic, trebuie să joci cu cei puternic, altfel te plafonezi sau, și mai grav, să dai înapoi", a menționat fostul căpitan al echipei naționale.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER